Social Media și Paradoxul Fericirii

  • octombrie 1, 2021
  • Adelina Cristescu
  • 5 min read
Diana Obrejan V+O Communication

Unlock phone & open app.

Și apoi avalanșă.

Paradis dezlănțuit.

Un șir nesfărșit de poze din locații exotice. Chipuri fără defect. Zero riduri. Trupuri tunate mai ceva ca mașinilie din Fast and Furious. Piele bronzată în ianuarie.

Fine dining demn de ședințe foto de produs. Brand-uri peste brand-uri. Supercar-uri și buchete de 200 de trandafiri curcubeu. Instant gratification. Mame odihnite cu câte trei copii, toți cuminți și curați. Veselie. Zâmbete. #MyDubai.

Reușite. Numai reușite.

Perfecțiune. Perfecțiune și fericire la fiecare scroll.

Doar că oamenii uită că internetul și fericirea sunt ca pisica lui Schrodinger în variantă digitală – până când observatorul intră în scenă, toată lumea e fericită și nefericită în același timp.

Atunci când tot ceea ce consumi zilnic, fără a realiza pe moment toată regia din spatele instantaneelor ideale și a cuvintelor puse idilic în context, e doar iluzie pe „pixel pătrat”, practic tot ceea ce poți câștiga la finalul zilei, nu este decât insuficiență de sine.

Bineînțeles că apusul ăla portocaliu ca focul – cu puțin roșu care-i mușcă marginile timid, în timp ce apune în ceva palmieri de pe vreo insula din Pacific, nu are saturația dată la maxim și trei filtre foto – și pentru că gagica aia cu supercar și 200 de trandafiri e sigur fericită, iubită și apreciată acasă, iar toate vacanțele calde și obiectele frumoase pe care le tot vezi și te fac să-ți consideri viața plictisitoare, sigur reușesc să umple suflete goale, nu?

Adică sigur toți oamenii ăștia zâmbesc fix așa ca-n poze de parcă au primit fericire intravenos! Nu? Păi și cum ai putea să atingi tu această Nirvana? Că tu ai și zile de-alea în care nimic nu te bucură și nimic nu iese, și ți se citește pe față că n-ai mai dormit bine de două luni și parcă nici n-ai mai zâmbit de ceva timp sincer. Da` lasă, punem un filtru, scriem Monday vibes și merge – nu se prinde nimeni și uite așa ducem iluzia mai departe și e și boem. Da, tu! Tu ești singurul, că atunci când dai scroll pe social media, tot #mydubai e fericit! Nu?

Insuficiență de sine, insecuritate, superficialitate și nevoia constantă de comparație și validare – asta proiectează tot paradoxul fericirii din social media în tine.

Pentru că îți vezi toți prietenii și personalitățile pe care le urmărești în online – fericiți și îi mai și crezi realizați și împliniți – ceea ce în cazul în care îți pasă, fie și doar în subconștient, te face să te simți mizerabil. Pentru că ștacheta pare ridicată sus și de neatins în realitate. Iar ei, de fapt, 95% mimează sistematic o fericire ruptă dintr-un sitcom din anii `70 și au doar câteva momente de glorie de-aste pe an, pe care le uploadează pe o platformă de social media. Să vadă și alții fericirea lor de carton, putredă pe dinăuntru, susținută de un schelet din cârpe și machiaj. Poate așa ceilalți o să se simtă puțin mai mizerabil decât se simt ei în relitate. 

Este practic o călătorie într-un roller coaster care nu se oprește niciodată și care funcționează pe bază de like – up and down, up and down – flatant, frustrant, flatant, frustrant.

Senzația de neînplinire vine atunci când conștientizezi că viețile digitale, acest construct social, sunt unele pe care nu le poți trăi cu adevărat, niciodată. Că ele sunt un fir narativ imaginar, fantezii intermediate de un ecran. Și așa se declanșează ceva ce am citit la un moment dat într-un articol și mi s-a părut potrivit. A techxistential crisis.

Căutarea asta interioară a celei mai bune versiuni a ta, inexistentă în mod real, este interesant definită de Jacques Lacan (filozof) care vorbește despre Ideal-I – cineva care aspiri să devii, dar pe care nu îl vei putea atinge niciodată.

Și asta propagăm cu viteză maximă pe rețelele sociale: unde poți fi oricine, pe mai multe platforme, în același timp – atât de influențabil și de diferit de cine ești de fapt încât nici nu mai contează cine ești cu adevărat.

Cum cred eu că reușești să spargi această bulă?

Simplu! Dar nu prea.

Cu mult curaj! Cu asumare! Și cu o identitate personală bine definită.

Fă un pas real în spate și privește puțin tot bâlciul ăsta de sus – este oare asta ceea ce cotează cu adevărat în viața? Validare?

Cred că cel mai bun lucru care i s-ar putea întâmpla cuiva prins in paradoxul fericirii este un moment scurt de trezire, urmat de un mare curaj în a se redescoperi pe el și ceea ce este important pentru sufletul său.

Sună greu și cere timp, dar efectul final e garantat. Adio paradox!