De ce este important să împărtășim cunoștințele

  • decembrie 10, 2021
  • 3 min read
Zoran Vuxanovici v+o communication poza

Procesul de „Knowledge sharing” (KS), care poate fi tradus: „Împărtășirea cunoștințelor”, este tot mai studiat datorită impactului enorm pe care îl poate în succesul organizațiilor. Oricât de unici ne-am crede, adevărul este că persoanele cât de cât integrate în societate fac parte dintr-o enormă inteligență colectivă, un fel de mușuroi sau, de ce nu, supraorganism denumit generic „omenirea”. Iar unul dintre punctele forte ale acestei structuri vii este împărtășirea cunoștințelor, la un nivel superior oricărei alte specii cunoscute.

Am putut observa de-a lungul carierei numeroase metode prin care organizațiile încercau să transmită cunoștințele de la cei mai seniori membri către cei mai puțin experimentați. Probabil că cea mai spectaculoasă dintre acestea, dar și cea mai puțin eficientă, din păcate, era un wiki intern. Practic, o copie la scară mică a portalului Wikipedia.org. O echipă internațională destul de mare se ocupa exclusiv de acest proiect-pilot, însă implicarea angajaților era surprinzător de mică. De ce? Acum că am studiat mai mult subiectul, cred că au fost câteva cauze principale: nu exista un proces de incentivare a celor care contribuiau; paginile nu erau foarte bine indexate, așa că era greu să te folosești de informații; nu în ultimul rând, lumea vrea să învețe live, nu de pe o pagină enciclopedică plictisitoare.

În general, există foarte multă reticență în a împărtăși cunoștințele, acestea fiind considerate de către majoritatea specialiștilor ca fiind o formă de proprietate intangibilă. Intervine și bariera culturală: în multe societăți, lumea nu împărtășește ce știe nici măcar dacă este plătită! Rareori un specialist își va rupe din timpul prețios pentru a căuta un coleg pe care să-l învețe ceea ce știe. Mai ales că de multe ori specialistul nu știe să-și exprime cunoștințele într-o formă ușor de asimilat. Toate acestea fac ca procesul de KS să fie dificil de implementat și cu bătaie foarte lungă. Chiar dacă internetul ne oferă un acces aproape nelimitat la cunoștințe, este deseori foarte greu să găsești rapid setul de informații practice care te poate ajuta în jobul de zi cu zi. Acesta e principalul motiv pentru care un proces activ și bine implementat de KS este atât de important.