GINDI Group
GINDI a angajat V+O pentru a sprijini compania în comunicarea primului sau proiect imobiliar din Romania adresat comunitatii medicale.
Provocarea
Principala provocare a fost lansarea proiectului in timp ce toti ceilalti dezvoltatori imobiliari anuntau suspendarea operaţiunilor din cauza crizei economice
Strategia
Principala strategie a fost aceea de a transforma provocarea într-o oportunitate şi să anunţam intrarea companiei pe piaţă, astfel „spargand gheata” pe piata imobiliara. Totodata, să sprijinim proiectul şi compania locala prin intermediul grupului israelian puternic, care este demn de încredere şi foarte apreciat în Israel. În acelaşi timp, am folosit tactici pentru a viza clienţii lor de nişă, comunitatea medicala, cu mesaje puternice în presa generala, cea de afaceri şi revistele de specialitate.
Activitati
- Un comunicat de presă care anunţa intrarea oficiala a companiei pe piata locala a fost trimis catre mass-media centrala, presa generala, de afaceri şi revistele de specialitate din domeniul imobiliar. Strategia a fost sa obţinem o foarte buna vizibilitate prin anunţarea unui lucru pozitiv, în timp ce toate ziarele erau bombardate de veşti proaste.
- Organizarea de interviuri cu reprezentanţii companiei cu scopul de a genera vizibilitate pentru directorul executiv şi de a crea încredere prin prezentarea persoanei din spatele companiei, cu experienta de afaceri, precum şi conectarea cu compania-mamă din Israel.
- Compania a participat la cel mai mare eveniment medical din Bucureşti, în scopul de a promova proiectul şi oferta speciala pentru comunitatea medicala. Peste 700 de medici au intrat în showroom-ul şi au încercat să afle mai multe despre proiect.
- Un al doilea comunicat de presa care anunta detaliile proiectului a fost difuzat catre mass-media centrala, rolul acestui comunicat de presă fiind de a difuza informaţii despre proiect şi de a crea buzz printre potentialii clienti din partea comunităţii medicale, comunicand mesajul ca deja 700 medici s-au aratat interesaţi de achiziţionarea unui apartament.
Rezultate
- Cu peste 90 de articole în mass-media centrala, compania a beneficiat de o acoperire media foarte buna
- O bună conştientizare a proiectului a fost înregistrata în grupul ţintă, precum şi în cadrul publicului larg
- Continuam să punem în aplicare strategia şi evaluam constant rezultatele
Descarca PDF