Viitorul e bizar, sa-l privim cu suspiciune

Aceasta este convingerea mea, după ce am văzut, în noiembrie 2007, la o megaconferinţă HP, la Barcelona, prezentarea lui Michio Kaku, un futurolog japonez cu website (http://mkaku.org/), votat de NY Magazine pe lista „2007’s 100 smartest newyorkers”.

Tipul a început prin a da uşor de pereţi cu legea lui Moore – puterea de procesare se dublează la fiecare 18 luni. „Viitorul este predictibil, din punct de vedere IT, până în 2020, după care orice este posibil” – a zis Kaku.

Sinistru, nu? 2020 este peste numai 11 ani şi timpul se tot scurtează. Kaku a mai spus că prin acel an, cipurile vor ajunge să coste mai puţin ca hârtia. Avantajul? PR extrasenzorial – lipite pe clienţi, cipurile astea minune mi-ar spune simplu când e de bine şi când e de rău.

E, şi de aici încolo, tipul a devenit apocaliptic.

Prezentarea a pornit de la faza aia de nasoală, cu podul din Minneapolis care s-a prăbuşit pe 1 august 2007 de la oboseala materialului (detalii, aici: http://en.wikipedia.org/wiki/I-35W_Mississippi_River_bridge). Metalu’ a obosit, da’ n-a spus la nimeni, şi s-a trântit în râu. Cică în 2020, constructorii vor zidi, ca Manole nevasta, milioane de cipuri d-astea în betoane, metale etc., şi după aia vor monitoriza starea produsului pe baza unui software de infrastructură.

Boon, după aia, Kaku-san, un tip mărunţel şi cu plete albe, gen tataie din karate kid, a lăsat asistenţa ţuţ spunând că în 2020 computerul va dispărea, fiind înlocuit de altceva omniprezent, ubicuu de-a dreptul, că fişierele vor umbla după mine şi după tine, din cameră în cameră şi tot aşa. Cum ar fi, a vorbit de funie în casa… – să zici la o conferinţă HP că o dispară computerele, e tupeu de tupeu.

Mă gândesc: termin de scris articolul acesta. Îl dau la colega Aela, care îl editează un piculeţ, apoi îl postează pe blog şi gata. Sau nu… Dacă plec acasă, tre’ să-i iau şi lui, articolului, bilet la metrou, său vine singur-singurel după mine şi ne reîntâlnim în faţa blocului? Şi nu-i totul: vine articolul ăla dupe mine şi-n baie? Kaku-san, eşti sigur?

Faza asta cu fişierele ubicue m-a dat gata. Ce, o să se târâie după mine, prin metrou, şi articolele şefei, ale lui Alex, şi ale Irinei, şi comunicatele şi rapoartele, indiferent că-s Excel  sau PPT-uri? Băi, ăsta-i gangbang intelectual, nu capitalism intelectual, cum spunea Kaku-san!

Şi a mai zis moşul nişte trebi de spaimă! Ceva de genul că cipurile vor fi integrate şi-n toalete şi vor analiza produsul intern brut individual (asistenţa a înţepenit, urma prânzul), emiţând la medicul de familie trei buletine zilnice legate de starea sănătăţii personale, astfel încât la depăşirea parametrilor de sănătate, toaleta va putea emite avertismente… adică ce, o să ajungă să îmi spună veceul meu, într-o zi, că am pus prea multă sare sau că exagerez cu berea?

Sună ciudat? Nemţii au pus mai demult pe nişte Merţuri un sistem de te miroase şi, dacă ai băut, maşina nu porneşte. Verbotten, fraiere, dacă ai fost neinspirat să dai 100k euro pe o maşină cu personalitate, nu mai poţi linge o bere de 3 euro.

Faza cu adevărat naşpa însă va fi când cipurile astea cheap rău de tot vor fi înfipte peste tot, inclusiv în pielea ta şi a mea, nu numai pe pereţi. Zice Kaku-san, în prezentare, pe scenă, în faţa a aproape 3.000 de calculatorişti şi rechini de business: „e vineri seara, eşti singur, n-ai gagică, n-ai pretenari, ce faci – citeşti un Hustler? Nope, cauţi în web 3.0, internetul-next ubicuu, o gagică disponibilă, cam cu aceleaşi preocupări intelectuale (mdeh, Kaku-san e japonez, e în vârstă şi e straight) şi o scoţi la o cârciumă rezervată online, vii acasă şi comanzi un film clasic alb-negru – exemplul dat a fost Casablanca (moartea sentimentului) – şi… lumea din sală deja aplauda frenetic… mă întreb: în 2020, activitatea de jigjig va fi transferată la nivel extrasensorial, cu posibilitatea de a descărca ceva kinky ataşat de fişierele alea ubicue, sau o s-o facem tot aşa, tradiţional, da’n deplină armonie interoperaţională?

În fine, abia aştept să treacă ăştia unşpe ani, să purtăm cu toţii cipuri, poate aşa o să muncesc mai puţin: băi comunicat de presă, scrie-te din gându’ meu, pozele le ai în circumvoluţiunea 33, undeva în spate-jos faţă de urechea dreaptă. Iar aprobarea de la client va veni extrasenzorial, şi voi trimite comunicatul la toată presa numai cu puterea gândului meu!

Hai next-next-finish